Chirurg creator de frumusețe – Dr. Dana Jianu

Dana Jianu este, probabil, cel mai cunoscut și mai apre­ciat chirurg estetician din România, și cu siguranță un pionier al acestui tip de medicină transpusă în mediul privat. După 18 ani de construcție antreprenorială, portofoliul pe care îl deține cuprinde clinica ProEstetica, Spa-ul medical din cadrul clinicii, unde există și specialități nemedicale (cum ar fi îngrijirile corporale), dar și medicale: dermatologia-cosmetică, Spa-ul urban din cadrul hotelului Radisson, (care se bazează pe îmbunătățirea stării de sănătate și a formei fizice prin masaje) și Bali Spa hotel boutique din județul Prahova, din localitatea Cornu. A avut ocazia să cunoască chirurgia estetică americană la cel mai înalt nivel, lucrând împreună cu chirurgul „vedetelor de la Hollywood”, cel care l-a operat și pe Michael Jackson, însă căruia nu îi împărtășește filozofia. Înainte de a fi antreprenor, Dana Jianu alege să fie medic, să pună binele pacientului mai presus de orice considerații financiare.

În acest moment, conduceți un mic „imperiu al frumuseții” în România, care are mai multe componente și este, într-o anumită măsură, unicat în felul în care este el alcătuit, cu atât mai interesant cu cât nu este doar o construcție de business, ci și o construcție de vocație și de pasiune. întorcându-ne puțin în timp, cum a luat naștere acest vis și care au fost etapele lui de cotitură?

Eu cred în destin și cred că această chemare spre profesia pe care o practic astăzi a existat din zorii existenței mele. Am fost influențată, probabil, de mediul în care am crescut – tatăl meu fiind medic cu foarte mulți prieteni medici – și așa a încolțit, poate, ideea de a mă ocupa de chirurgia frumuseții. Cred că domeniul începuse deja să ia avânt și probabil că, într-un anumit moment, am început și eu să mă gândesc la acest lucru. Știam sigur că vreau să devin medic; visul de a deveni chirurg creator de frumusețe era doar… un vis.

Ce însemna acest lucru înainte de ’89? Ne referim la o perioadă în care lucrurile arătau puțin altfel în societatea românească.

După visurile copilăriei, peste o vreme, evoluând și ajungând mai cu picioarele pe pământ, am înțeles că trăiam într-o societate care nu avea deloc în prim plan exprimarea personalității umane, deci nici frumusețea, și bineînțeles, nici chirurgia estetică. Pe de altă parte, chirurgia plastică era destul de exotică printre celelalte specialități, așa că nu m-am mai gândit serios la ea. Însă am continuat să mă pregătesc pentru a deveni medic – atât pentru examenul de admitere la facultatea de medicină (care era extrem de dificil!), cât și pentru a fi o bună studentă – urmând să stabilesc pe parcurs ce fel de specialitate voi îmbrățișa.

Era un avantaj sau un dezavantaj faptul că tatăl dumneavoastră este medic?

Este un avantaj deosebit de a proveni dintr-o familie de medici. Mi-a plăcut foarte mult să stau în spital, mergeam cu tata în secția de pneumoftiziologie, îl asistam în manevrele pe care le făcea, mă duceam adesea în secția de chirurgie, atât pentru că aveam cunoștințe care erau bolnave, cât și, pur și simplu, pentru că mergeam să fac practica acolo. Eram foarte atașată de spitalul din Suceava, orașul în care am trăit și am învățat până când am intrat la facultatea din București. Am fost extrem de apropiată de mediul spitalicesc și această apropiere s-a grefat cumva natural, pentru că mie mi-a plăcut dintotdeauna să îngrijesc animalele din curtea bunicilor mei sau pe cele sălbatice, nepărându-mi-se niciodată nimic respingător sau de speriat din ceea ce este natural. Și bunica are veleități de vindecătoare, totdeauna ea era primul medic veterinar și apoi eu, ucenică. Eu eram și cea care mergea la farmacie să cumpăr rețetele pe care bunica le punea apoi în practică. A fost foarte distractiv, dar a fost și o pregătire pentru viață; mereu am încercat să soluționez orice problemă aveam eu sau pe care o întâmpinau alții din jurul meu, orice sarcină mi se dădea, fără să-mi fie teamă că aș putea să nu mă descurc. Am fost un copil îndrăzneț și curios și asta m-a ajutat foarte mult în profesia mea.

Mutându-ne pe scara timpului, după liceul „Ștefan cel Mare” din Suceava am intrat la Facultatea de Medicină din București. Faptul că erau poate cei mai grei ani prin care a trecut țara noastră, anii ’80, nu m-a influențat foarte tare negativ, ba din contră, cred că ne-a dat mai mult timp să învățăm și să sperăm. Sigur că planurile de a deveni chirurg de chirurgie estetică s-au îndepărtat undeva la periferia minții mele; ne aștepta pe toți mersul la țară, după ce terminam facultatea, deși aveam medii foarte mari. Soțul meu a terminat cu nota 10 și eu cu o notă foarte mare. Acesta ar fi fost destinul nostru. Totuși, a venit Revoluția salvatoare pentru noi, din cauză că au început să se dea examenele de secundariat, prilejuind și întruparea visului meu; am ales unul dintre posturile de chirurgie plastică. Deja visul pe care îl marginalizasem foarte mult psihologic și ca demers (în facultate nu am făcut nici o oră de chirurgie plastică deși am făcut stagii de toate specialitățile!) începea să devină realitate la Spitalul de Chirurgie Plastică și Reparatorie și Arsuri din București. M-am pregătit aici perioada de timp necesară, până am terminat la finele lui ’93, după care am plecat să mă specializez în străinătate. Probabil că altfel aș fi devenit ginecolog sau oftalmolog (dar cred că ginecolog), pentru că întotdeauna mi-a plăcut mai mult partea chirurgicală mare.

Unde ați continuat stagiile de pregătire?

Am avut șansa să mă specializez la Hamburg, cu un medic foarte competent, doctorul Valeriu Popescu, care lucra la vremea aceea într-o clinică privată faimoasă de acolo. Astfel am cunoscut tot ceea ce era mai nou din punctul de vedere al chirurgiei estetice și am intrat în legătură cu companiile care furnizau toate materialele, substanțele și echipamentele necesare (maestrul meu mi-a explicat care sunt bune, care nu sunt bune, piața occidentală fiind foarte bogată). La noi nu exista nimic – vorbim de anul 1994, când nu se pomenea nici de implante mamare, nici de injecții de înfrumusețare, nici de echipamente de lipoaspirație. Tot ceea ce însemna de fapt miezul chirurgiei estetice era inexistent în România. Pe de o parte am învățat tehnici chirurgicale excepționale (pe unele le practic și astăzi), iar pe de altă parte am intrat în legătură cu companiile furnizoare de substanțe, materiale și echipamente. Unele dintre acestea se regăsesc și astăzi în practica mea!

În același timp, acolo am plonjat în „inima” medicinii private. Am învățat ce înseamnă medicina privată și am înțeles faptul că deși este necesar să ai mijloace financiare pentru a-ți începe activitatea, trebuie să sporești capitalul cu care pornești printr-o atitudine potrivită pentru pacient și prin prestarea de servicii de calitate. Am cunoscut rigoarea germană, pe care eu am iubit-o întotdeauna și pe care încercăm să o aplicăm și în universul nostru ProEstetica. Între cel care oferă servicii și cel care primește trebuie să se stabilească o relație de corectitudine, în care fiecare să știe ce așteaptă de la celălalt și ce poate oferi. Aceste principii ne-au condus în mod sănătos din zorii capitalismului românesc și până astăzi. De ce sănătos? Pentru că inclusiv dezvoltarea pe politica pașilor mici ne-a fost folositoare. Noi ne-am dezvoltat organic; mă refer atât la clinică, cât și la celelalte așezăminte de sănătate, de relaxare și ospitalitate. Nu regret nici astăzi, și cred că această politică este înțeleaptă, chiar dacă nu este spectaculoasă, și mă tem că aceia care s-au repezit să facă investiții mai mari decât pot susține nu vor reuși, probabil, să le mențină în viitor. Aceasta pentru că, într-adevăr, se pare că intrăm în cea mai grea perioadă economică a lumii, și cum nici în Europa (mai ales!) nu ne simțim prea bine din punct de vedere financiar, mă gândesc că fiecare va trebui să se păstreze în limitele pe care le poate gestiona. Sigur că va rămâne întotdeauna loc și de mari jucători, pentru că piața cere, dar vor rămâne, probabil, cei foarte mari și nișele, acolo unde câțiva oameni, profesioniști, medici vor furniza un gen de servicii medicale foarte speciale.

Cum v-ați împărțit rolurile cu soțul dumneavoastră? Cine a fost motorul și a avut mai mult drive-ul să dezvolte antreprenorial, și care a fost factorul de susținere sau cu expertiză? Cum s-au împletit lucrurile?

Viziune, dorință de muncă, seriozitate și posibilități financiare am avut amândoi, am pornit împreună, însă capacitățile de manager sunt clar în avantajul soțului meu, din punct de vedere financiar și din punct de vedere organizatoric. Dacă el este arhitectul lucrurilor mari și al pașilor importanți care trebuie realizați, rolul meu de manager vine în ceea ce privește detaliile și aspectele legate de relațiile cu publicul, așa încât ne-am completat. Dacă el nu ar fi fost așa, probabil că eu m-aș fi poticnit în detalii. Dar nici calitate fără detaliu nu se poate! Și el s-a pregătit în străinătate, am avut aceleași gânduri în ceea ce privește întreprinderea noastră și ne-am asumat împreună același risc. Intr-un business, în speță medical, chiar cu o echipă de medici foarte buni (și ne-am ales o echipă bună), nimeni nu-ți garantează că succesul vine automat. Totuși, lucrurile s-au desfășurat într-un mod pozitiv pentru noi și pentru pacienții noștri. Piața era complet goală în ’94, am avut curaj și entuziasm și am avut și avantajul că eram bine pregătiți profesional și că ne-am putut afirma când încă eram foarte tineri. Astăzi contextul este diferit, dar vine cu avantajele și dezavantajele lui!

Ați fost pionierii acestui domeniu.

Absolut. Pionieri în medicina privată și pionieri în a dezvolta diferite tipuri de business. Este adevărat, sunt unul din pionierii chirurgiei estetice în România, iar soțul meu în chirurgia generală, în special în flebologie, bazată pe tratamentul LASER.

Pentru că reprezentați, într-o măsură, imaginea companiilor pe care le-ați fondat, cât de mult contează într-un astfel de rol faptul că sunteți o femeie frumoasă, cât de mult contează pentru public, care se gândește să acceseze un serviciu de frumusețe, că medicul care îi vorbește este o persoană foarte frumoasă, care se vede că este foarte îngrijită?

Eu cred că joacă un rol important. Nu putem să spunem că este un factor predominant, pentru că am fi contraziși de realitate. Foarte mulți medici care practică chirurgia estetică, fie bărbați, fie femei, nu întrunesc neapărat standardele ideale de frumusețe. Asta nu înseamnă că nu prac¬tică o chirurgie de calitate, că nu sunt profesioniști. Aceasta nu este valabil numai la noi, ci în oricare colț al lumii. Dar sigur că este o notă de credibilitate suplimentară dacă tu, cel care oferi servicii de frumusețe și de sănătate, ești așa cum se așteaptă oamenii să fii: sănătos și frumos!

Poți reprezenta chiar o sursă de inspirație, astfel se facilitează comunicarea cu pacientul, care este, de fapt, foarte importantă. Probabil că medicii chirurgi esteticieni frumoși și eleganți pleacă la drum cu un avantaj. Personal, aceasta înseamnă că mă și străduiesc să arăt estetic, pentru că anii se adună și lasă urme. Și este bine că mă străduiesc, pentru că așa cunosc pe pielea mea tratamentele pe care le ofer pacienților mei. Acest lucru îmi dă o experiență suplimentară, pe care, dacă nu aș avea-o, poate că pacienții nu ar înțelege atât de bine ce vreau să spun sau ce pot realiza. Nu mi-am putut refuza nici eu pe parcursul vieții anumite intervenții chirurgicale sau nechirurgicale din domeniul meu. Sunt bucuroasă pentru lucrul acesta. Pe de altă parte, cu anumite trăsături m-au înzestrat Dumnezeu și părinții mei pentru care le sunt recunoscătoare! Dacă nutrești recunoștință, în general, vieții, părinților și lui Dumnezeu, atunci ai o altă abordare, mai senină, mai plină de încredere față de semenul tău, iar oamenii simt acest lucru. De aici poate și relația foarte bună pe care o am cu pacienții mei. Eu nu aș putea să fac această profesie dacă nu s-ar desfășura într-un cadru de prietenie și de înțelegere totală între mine și pacient. Pacienții care nu rezonează cu mine nu pot fi pacienții mei, iar eu nu pot fi medicul lor. Numai onestitatea și această apropiere, deschiderea canalelor de energie și de comunicare, pe lângă o operație reușită, fac un om mai fericit la capătul unui tratament de chirurgie estetică. Chirurgia estetică schimbă viața, chiar o schimbă. Și atunci cui dai tu pe mână nu numai felul cum arăți și cum vei arăta în viitor, dar și universul tău interior intim legat de imaginea ta? Sigur că îți va plăcea să te lași pe mâna cuiva cu care simți că ești pe aceeași lungime de undă.

Din practica dumneavoastră, ce părere aveți față de anumite concluzii pe care le-a tras un estetician American într-o carte, Psihocibernetica, care era de părere că frumusețea și percepția despre frumusețe este într-o măsură foarte mare subiectivă și că existau pacienți care, desi își îmbunătățeau în urma intervențiilor chirurgicale în mod vizibil aspectul, rămâneau cu o perceție defavorabilă despre sine – problema fiind undeva în interior? De asemenea, vorbește și despre pacienți care arătau foarte în canoanele normalului și el nu vedeaa necesitatea intervențiilor sau i se părea că ar fi contraindicate. V-ați întâlnit cu astfel de situații?

Sigur, tot timpul mă întâlnesc cu aceste situații, dar faptul că el este American nu este întâmplător, pentru că în Statele Unite ale Americii numărul pacienților care cer chirurgie estetică este foarte mare – (probabil că este o situație normal, având în vedere mărimea populației, ca atare și a populației “vizibile” din care fac parte, de exemplu, actorii sau toți cei care lucrează în showbiz) Statele Unite este și unul dintre cele două leagăne ale chirurgiei estetică, celălalt fiind Franța.

SUA ne-a “zdrobit” cu numărul de pacienți și cu vizibilitatea unui anumit procent din faimoșii pacienți. America este țara tuturor posibilităților și a tuturor exagerărilor. Probabil că vedem mai puțin oamenii care au căpătat prin chirurgie o frumusețe cu un aspect natural decât rezulltatele nenaturale, exagerate. Acolo se mai întâmplă un fenomen, plasticienii nu sunt selectivi. Dacă pacienta cere, de exemplu, migdalarea ochilor, chiar dacă nu are nevoie, sau poate ajunge un mic artificiu de machiaj, îi va face o operație la ochi – care, eventual, va fi exagerată, pentru că nici el n-a înțeles-o prea bine, sau probabil va fi asimetrică, sau va fi un eșec – fără să poată s-o refuze. Aceasta pentru că se teme de concurență, pentru că mai sunt încă 50 de cabinet în același cartier sau pe aceeași stradă cu el și pentru că vrea să câștige. Atunci face o politică favorabilă pe termen scurt, dar nefavorabilă pe termen lung, nu numai pentru pacienți ci și pentru percepția rezultatelor de chirurgie estetică în lume.

Astfel, America, nu este un exemplu de urmat. Am lucrat cu medicul care l-a operat pe Michael Jackson – am fost acolo, la scurtă vreme după primele lui intervenții asupra nasului și am văzut cum unul dintre cei mai faimoși chirurgic ai Hollywood-ului, în principiu, nu putea refuza nimic, nici o operație. I-am cunoscut și pe alți colegi ai lui care aveau aceeași politică, pentru că oamenii, în special actorii, doreau aceste operații. Dacă nu există o cenzură nici din partea pacientului (cere orice fantezie), nici din partea medicului (oferă orice), atunci toată lumea cere și toată lumea primește, și primește fără control, fără moderație, fără măsură! Prin urmare, gradul de ponderare este mic, nu există o educație “clasică” în sensul acesta, este o lume liberă, o lume în care fiecare face ce-și dorește. Iată că așa de bine face ce-și dorește, că astăzi nu se simte deloc bine nici în cee ace privește modul în care arată marea majoritate a actorilor bătrâni (sau mai tineri) operați caraghios, nici la nivel social, ca să nu mai vorbim de cel financiar. După ’99, când am cunoscut pentru prima dată chirurgia estetică la Hollywood, m-am întors acasă și mi-am dat seama că principiile acestea nu sunt bune. Aș fi putut și eu să fac la fel, cui intra pe șor și cerea cupă D sau cupă E la sutien, aș fi putut să-i “plasez” niște implanturi, indiferent cum, cât mai repede, ca să se termine operație cât mai repede, și rezultatul, Dumnezeu cu mila. Ce-mi păsa mie ce făcea pacienta aceea, dacă o durea spatele, dacă nu-I plăcea sau îi “cădeau” sânii? Nu așa se face! Noi suntem în primul rând medici, am depus jurământul lui Hipocrate, trebuie să avem grijă de semenul nostrum ca și cum am avea grijă de noi. Mie nu mi-ar plăcea să port operații estetice urate sau care să-mi ruineze sănătatea, pe timp mediu sau într-un timp lung. Și atunci, întâi mă gândesc dacă pacientul chiar știe ce-și dorește – pentru că pacienții sunt neinformați, ei sunt ca niște copii care-și doresc anumite lucruri, însă dacă nu li se explică exact, nu știu că dorința lor ascunde o capcană. Dacă pacienții au o frumusețe naturală sau dacă anumite operații ar putea avea niște riscuri imediate sau pe termen lung, trebuie să li se explice acest lucru. Pacienții care sunt nemulțumiți după operație, da, sunt nemulțumiți pentru că ei de fapt nu aveau indicație chirurgicală, ei aveau probleme interioare care trebuie rezolvate cu un psiholog sau cu un psihiatru. Fericirea acestora nu va sta, nici într-un caz într-un nas un pic mai în vânt sau niște ochi un pic mai migdalați, ori o cupă un pic mai mare la sutien. Aceasta este categoria de pacienți pe care dacă îi refuzi,

explicându-le de ce, îi apropii și îi faci prietenii tăi, pentru că ei își dau seama că tu ai avut dreptate și i-ai sfătuit de bine, chiar dacă acest sfat înseamnă să se rețină de la operații. În viitor, atunci când vor avea cu adevărat nevoie, pentru ei sau pentru apropiații lor, vor veni la tine. Așa cum părintele este obligat să spună uneori nu copilului, aducând o tristețe, tot așa, pe termen lung, un anumit refuz poate fi folositor. Pe de altă parte, nu putem să refuzăm, excesiv și nenecesar (căci există și chirurgie, poate, mai puțin atenți la detaliu). Căci dacă, de exemplu, pacienta nu are deloc sâni și își dorește o corecție, atunci este chiar foarte îndreptățită. Este chirurgia estetică cu o indicație adevărată. Dacă întotdeauna vom face corecții care au, într-adevăr, un substrat real, a ceva ce este prea mic, pre mare sau disproporționat, atunci vom face un serviciu semenului nostru. Iar dacă facem acest lucru păstrându-i și starea de sănătate sau îmbunătățindu-i-o, atunci chiar facem un lucru foarte bun. Publicul ne va percepe pe noi, chirurgii esteticieni, onești și onorabili, nu ca pe niște persoane care sunt mai întâij vânzători și apoi medici. Noi trebuie să ne păstrăm reputația întreagă, așa cum ar trebui să facă toată casta noastră, a medicilor.

CARTUȘ POZĂ

Eu nu aș putea să fac această profesie dacă nu s-ar desfășua într-un cadru de prietenie și de înțelegere totală între mine și pacient. Pacienții care nu rezonează cu mine nu pot fi pacienții mei, iar eu nu pot fi medicul lor.

Trecând în plan antreprenorial, cum se compune în acest moment pertofoliul dumeavoastră de servicii și care dintre ele a evoluat altfel decât v-ați fi așteptat dumeavoastră?

În principiu, așa cum este el alcătuit actualmente, “organismul nostru mai mare” conține clinica de specialități chirurgicale și nechirurgicale, clinica ProEstetica, pe care o știe toată lumea, deja, pentru că suntem pe piață de 18 ani. Celelalte așezăminte sunt cele care se dedică domeniilor wellness, neinvazive, așa cum sunt spa-urile: spa-ul medical din cadrul clinicii, spa-ul urban BALI SPA din cadrul hotelului Radisson, care este o “insulă” mai mica derivată din centrul de relaxare și sănătate Hotel boutique Bali Spa din județul Prahova (din localitatea Cornu), cu o bază modernă, sofisticată de întreținere fizică, piscină acoperită, sală de sport, o grădină foarte mare și, bine înțeles, cazare, cu un concept unic! Totul a fost adus din Indonezia, din Bali: mobilier, muzică, atmosferă, concept și tehnici, inclusiv maseurii.

Care dintre aceste entități funcționează cel mai bine din perspectiva businessului?

Clinica ProEstetica merge foarte bine, dar și celelalte. Sunt mulțumitor de profitabile. Sigur, depinde și unde pui etalonul. Pe timp de criză nu putem să ne așteptăm să ne îmbogățim din servicii, nu se poate, dar suntem mulțumiți că oamenii care sunt angajați au un salariu, au un loc bun de muncă, suntem mulțumiți că oaspeții noștri sau pacienții noștri sunt mulțumiți și extrem de recunoscători pentru faptul că există aceste așezăminte în care noi ne-am străduit să realizăm servicii profesioniste complete pentru sănătatea și starea lor de bine. Prin urmare, profitul material este mai puțin important. Noi am tot sperat și sperăm că vom depăși perioada de criză și că va fi mult mai bine. Am deschis Bali Spa Cornu în 2006 și am prins o perioadă mai bună, respectiv 2007, dar mai ales 2008, după care am început lupta pentru a ne menține. Atât indivizii, cât și companiile care beneficiază de serviciile noastre știu că suntem o destinație foarte bună, vin și revin la Bali Spa de foarte multe ori. Și la hotelul Radisson lucrurile merg bine, deși depindem, la rândul nostru, de clienții hotelului. Dacă le merge lor bine, ne merge și nouă bine. Prin companiile ProEstetica oferim semenilor noștri idei complete de stil de viață și de îmbunătățire a sănătății, începând de la mijloace complet neinvazive, cum sunt terapiile asiatice, până la cele mai invazive, cum sunt cele chirurgicale de chirurgie generală, plastică, oftalmologie, operații de cancer mamar, ortopedie. Suntem acționari și în alte companii medicale. Dar nu excludem faptul că într-o zi am putea să devenim și noi parte a unui jucător mai mare parte a unui jucător mai mare vom rămâne așa cum sunte. Suntem cunoscuți și apreciați pentru serviciile pe care le prestăm și chiar într-o perioadă de criză economică, clientele formată nu dispare, eate este o clientelă fidelizată, care se perpetuează din generație în generați. Noi avem pacienți pe care îi îngrijim de multă vreme și care își aduc copiii, nepoții. Suntem extrem de mulțumiți din punctul acesta de vedere.

Mai aveți timp liber?

Ați atins un punct important. Realitatea este că întotdeauna am simțit o frustrare în raport cu [S1] acest subiect. O treime a familiei mele era aici la clinică împreună cu mine, dar cealaltă treime importantă a familiei, copilul, mă aștepta acasă. Adesea îmi pare rău că nu am putut să-i ofer mai mult din timpul meu și aceasta este o învățătură pe care aș putea s-o transmit mai departe. Nu toți copiii se mulțumesc cu o doză raționalizată de timp alocată lor. Și eu am trăit într-o familie cu părinți foarte ocupați și mi-am găsit ocupații care nu aveau nevoie de prezența părinților mei. Dar alți copii, băieții poate, în mod special, au nevoie de mai mult timp. Lor, băieților, le este greu să spună acest lucru, ei nu știu exact ce simt, dar cred că, în timp, îți dai seama că ar fi fost mai bine să petreci fizic mai mult timp cu ei. Încă o învățătură: e mai bine ca în familie să existe cel puțin doi copii. Aceasta înseamnă sacrificii, dar odată ce știi aceste lucruri, nu le mai vezi ca atare, ci ca pe o împletire normală și grea a vieții de familie cu viața profesională.

De ce considerați că este recomandat să fie doi copii?

În primul rând, chiar copilul meu mi-a spus, pe la 5-6 ani, că mai vrea un frățior. Însă eu am suportat foarte greu perioada de sarcină și în plus, mărturisesc sincer erau și foarte multe lucruri de făcut în profesia mea. Am ignorat acest lucru și n-am făcut bine. Mai mulți copii în familie formează o echipă, așa cum părinții sunt o echipă. Totuși modelul părinților constituie scheletul de bază pe care se clădește interiorul unui copil. Și noi ne-am străduit să fim un schelet solid. Echipa fraților înseamnă colaborare, stimulare, asumarea de responsabilități mai multe, o maturizare constructivă, atât pentru cel mic, cât și pentru cel mare. Prin urmare, acesta este unul dintre sfaturile mele. Dacă mie mi-ar fi spus cineva că este foarte important lucrul acesta, așa aș fi făcut! Cariera mai putea să aștepte. Sigur că există și riscul să fie doi copii problemă, dar, în principiu, o familie cu doi copii e mai echilibrată decât o familie cu un copil.

Fiul dumneavoastră nu v-a călcat pe urme?

Nu. Este student în anul 4 la facultatea de drept. Ar fi fost un chirurgi talentat – era foarte curajos de mic, stătea foarte mult cu noi și a văzut ore în șir de înregistrări video cu operații. De multe ori a asistat la operații în clinică; este de principiul că bolile se tratează mai bine cu bisturiul decât cu medicamente, are această atitudine pro chirurgie, este un om determinat. Nu l-a convins foarte tare cariera de medic, poate că avea și anumite resentimente, poate că meseria noastră ne-a “furat” prea mult timp de acasă, și atunci a îmbrățișat această carieră, care i se potrivește foarte bine. Are darul persuasiunii și o privier de ansamblu foarte cuprinzătoare. În plus, a fost și gândul că medicina înseamnă 6 ani de învățătură, plus 3-4-5 ani de specializare, deja 10 ani până ești pe picioarele tale. I s-a părut prea mult. Într-adevăr, instruirea pentru a devein medic, reprezintă un mare efort în viața unui om și publicul ar trebui să aprecize mai mult această lungă formare a medicilor.

Revenind la hobby-urile mele, acestea sunt grădinăritul, gătitul – care nu ar trebui să fie un hobby, dar din cauză că nu am timp, a devenit astfel – câinii mei, cititul și scrisul. Îmi place să călătoresc. Aici, partea științifică a profesiei mele mă obligă să fiu adesea plecată din țară la foarte multe Congrese și evenimente științifice unde trebuie să participa, unde sunt invitată cu prezentări, dar deja încep să se adune prea multe și îmi doresc mai mult să fiu acasăj. Totuși, călătoriile sunt un prilej extraordinar de a cunoaște oameni și culturi. Pe mine, dincolo de frumusețile georgrafice ale unor locuri, mă fascinează oamenii și întâlnirea cu ei, iar cunoașterea lor așa cum sunt în realitate, alături de prietenii cu care călătoresc sau alături de soțul meu, sunt scopuri în sine ale călătoriilor. Fac parte din bucuriile vieții.