Dana Jianu, doctor în frumusețe. La ce vârstă apelăm la chirurgia estetică
Dana Jianu este unul dintre cei mai cunoscuți chirurgi plasticieni din România.
Este ceea ce putem numi un pionier în domeniul chirurgiei estetice din țara noastră.
Pe piața din România a spart gheața și a efectuat primul implat mamar, în vremea în care cele mai multe dintre femei aveau complexe din acest punct de vedere.
Împreună cu soțul ei, a înființat, în 1994, prima clinică privată de chirurgie plastică si generală din Romania, bazându-se pe buna lor pregătire profesională în domeniu și pe cererea continuă din piață.
Au început într-un apartament de bloc din Piața Amzei și ulterior au construit o clinică nouă, de la zero, cu trei săli de operatii şi 18 paturi, cu 6 cabinete de consultaţii și un SPA medical.
Chirurgul plastician Dana Jianu a vorbit la “Serviciul de noapte cu Maria Ţoghină”, emisiune difuzată de Radio România Actualităţi, despre metodele de păstrare a frumuseţii şi tratamentele chirurgicale de ultimă generaţie.
Top intervenţii chirurgicale pentru menţinerea frumuseţii
În topul celor mai solicitate tipuri de interventii chirurgicale estetice se numără mărirea de sâni cu implanturi sau cu țesut adipos propriu.
Urmează apoi, tratamentul ridurilor cu toxina botulinica sau cu fillere, rinoplastia (corectia nasului), liposculptura sau lipoaspiraţia, reîntinerirea faciala cu LASER, ţesut adipos propriu si acid hyaluronic.
Când apelăm la chirurgia estetică în funcţie de vârstă?
Dacă decidem sau nu să apelăm la chirurgia estetică, este o opţiune personală.
La 20 – 30 de ani pot apela la chirurgia plastică persoanele care au o trăsătură excesivă, de exemplu un nas nepotrivit.
Și asta pentru că, după această vârstă, persoana în cauză îşi acceptă foarte greu noua înfăţisare, la fel şi anturajul ei.
Un bust foarte mare la o persoana tânară poate sa constituie o indicație chirurgicală, sau o hipotrofie mamară, adică un sân absent complet sau malformații congenitale la nivelul sânului.
În general, atunci cand ai un complex este important sa nu devii robul acelui complex, sa asculți câteva păreri și apoi să faci intervenția plastică, spune Dana Jianu.
Chirurgul plastician este de părere că, mai devreme de 18 ani, se poate interveni doar în cazuri extreme.
“Vorbim despre un nas foarte urât, care creează complexe, urechi clăpăuge, dar numai în cazuri extreme”, spune Dana Jianu.
Dupa 30 de ani apare îmbătrânirea, iar unele persoane se pot confunta cu îmbătrânirea prematură.
O astfel de îmbătrînire precoce merită o vizită la un medic plastician, pentru o injectare cu toxină botulinică, sau pentru tratamentul cearcănelor cu ţesut adipos.
Alte intervenţii de chirurgie plastică se pot face pentru a corecta un abdomen deformat după sarcină, sau în cazul sânilor inestetici.
Dupa 40 de ani, se poate interveni pentru reconstrucţia sânului, în urma unei amputări mamare cauzate de cancer.
De asemenea, este recomandat liftingul regenerativ.
Chirurgia regenerativă
Chirurgia regenerativă este acel gen de chirurgie mai putin invazivă, care mobilizează resursele proprii ale organismului pentru a regenera țesuturile.
“Putem numi aici regenerarea unui sân amputat dupa rezecţia cauzată de un cancer, sau regenerarea unor tegumente cicatriciale care sunt îmbătrânite, sau care au suferit după o slăbire excesivă”, exemplifică Dana Jianu.
Tehnica se bazează pe celulele regenerative, care sunt aşa numitele celule stem derivate din țesutul adipos. Țesutul adipos este plin de celule regenerative.
“S-au făcut studii și s-a demonstrat că cei care sunt puțin mai rotunjori, adică supraponderalii, trăiesc mai mult decât normoponderalii. S-ar putea să fie şi o legătură cu faptul că au mai multe celule regenerative la dispoziţie, pe care le împrumută din ţesutul adipos, proceselor de refacere din alte ţesuturi bolnave sau deteriorate”, afirmă Dana Jianu.
Renumitul chirurg plastician Dana Jianu a vorbit şi despre beneficiile folosirii laserului în chirurgia regenerativă.
“Laserul este un bun tratament regenerator. Am facut studii si am arătat că laserul stimulează celelule stem din ţesutul adipos”, a susţinut Dana Jianu la emisiunea Serviciul de noapte cu Maria Ţoghină .