Cred în chirurgia estetică din necesitate nu din capriciu

Poate o operație să aducă liniștea sufletească? O măsură mai mare la sutien garantează amorul etern? Pentru ce ar merita investiția într-o operație estetică? La toate aceste întrebări răspunde dr. Dana Jianu, medic primar chirurgie plastică estetică.

Dr. DANA JIANU este medic primar chirurgie plastică-estetică, Centrul Medical Proestetica și Vicepreședinte al Societății Române de Chirurgie Estetică

Pentru a fi iubit sunt mai importante calitățile morale, capacitatea de a înțelege și a rezone cu partenerul, onestitatea, bucuria de a trăi, umorul, optimismul…..

În ce măsură o intervenție de chirurgie estetică poate „repara” și complexul pacientului?

DANA JIANU: În ideea că imperfecțiunea fizică este una adevărată, și nu una închipuită, odată cu rezolvarea imperfecțiunii generatoare de complex psihologic, cel mai adesea, complexul dispare în mod automat, firesc. Dimpotrivă, dacă discutăm de un complex psihologic legat doar aparent de un defect fizic, adică de un defect fizic imaginar, fără un substrat anatomic, atunci operația estetică nu elimină acel complex, pentru că actul chirurgical nu a avut obiect. Indicația (necesitatea) în chirurgia estetică este o temă foarte importantă, dar care, uneori, este la limită. Atunci când defectul fizic este evident și pacientul are o stare emoțională și psihică echilibrată, cu siguranță operația de chirurgie estetică duce la eliberarea de complex. Dar când necesitatea intervenției este discutabilă, la graniță, atunci trebuie cântărite cu foarte multă atenție posibilele beneficii și riscuri. În aceste cazuri, este foarte importantă discuția (discuțiile) cu pacientul, care trebuie să înțeleagă limitele și posibilitățile actului chirurgical. Numai pacientul însuși poate să hotărască dacă beneficiile vor fi mai mari decât riscurile și să își asume demersul medical. Există, însă, și cazuri în care pacientul acuză un defect fizic inexistent sau foarte puțin important, care generează o suferință psihică disproporționată. Chirurgii esteticieni trebuie să realizeze că acest pacient nu are nevoie de o operație și o eventuală intervenție nu îl va face mai fericit, ci dimpotrivă. Acel pacient suferă, probabil, de o afecțiune psihică numită dismorfofobie și trebuie îndrumat pentru consult și tratament de specialitate la colegii psihiatri sau psihologi.

Dacă pacientul își recâștigă încrederea în sine, efectul este definitiv?

Dacă operația estetică a fost justificată și dacă s-a corectat în bine un defect fizic real, creșterea încrederii în sine este o urmare naturală și survine aproape automat.

Am ajuns la această concluzie din zecile de sondaje de opinie (anonime) efectuate. Văzându-le, putem presupune că, odată ce rezultatul (bun) al operației este definitiv, acea stare de încredere în propria persoană va persista întreaga viață.

Totuși, chirurgia estetică nu este decât indirect o terapie psihologică și, dacă ceva se schimbă în mod nefavorabil în viața acelei persoane, atunci acea încredere de sine poate fi deteriorată, chirurgia estetică neputând fi blamată pentru acest lucru. Chirurgia estetică nu este un buton a cărui apăsare aduce fericire. Pentru a fi fericit concurează mult mai mulți factori, printre care o viață spirituală bogată, echilibrul unei vieți profesionale și familiale împlinite, o stare bună de sănătate etc.

Se poate întâmpla ca o persoană să regrete că și-a făcut o asemenea intervenție?

Bineînțeles! Dacă ar fi să ne gândim la milioanele de operații estetice care se realizează anual pe glob, ne putem imagina că există și multă insatisfacție. Aceasta poate fi generată de: operațiile făcute fără indicație (inutile), o proastă comunicare între medic și pacient, cu aprecierea defectuoasă fie de către medic, fie de către pacient a raportului dintre posibilitățile și limitele chirurgiei estetice, pacientului fiindu-i înșelate așteptările inițiale. Printre cauze mai putem enumera tehnicile chirurgicale folosite neadecvat, evoluții nefavorabile după operație, nerespectarea indicațiilor medicului.

De regulă, pentru ce se recurge la această soluție – pentru propria persoană sau pentru societate, job, partener? 

ideal este ca motivația pacientului să fie una strict personală atunci când hotărăște să recurgă la o operație estetică, să țină de îmbunătățirea imaginii de sine. Totuși, chiar și în această situație, intră în discuție și componentele legate de optimizarea relației individului cu partenerul de viață, societatea, profesia. Operațiile care se fac, însă, sub presiune psihologică sau la cererea explicită a unor jucători externi (partener, anturaj social, concursuri televizate) au foarte mari șanse să ducă la nemulțumiri ulterioare, la inadecvarea individului în raport cu sine și/ sau cu mediul în care trăiește.

Dacă o femeie dorește să își mărească buzele sau să își mărească sânii, ce este bine să știe?

Aceste schimbări, dacă sunt exagerate, pot să îi aducă pacientului respectiv un deserviciu, afectându-i sănătatea, nivelul de stimă de sine, posibila carieră. Chirurgul estetician trebuie să fie și un bun psiholog și să nu se limiteze doar la execuția cerințelor pacientului, fără să îl avertizeze asupra impactului acestor modificări, din punctul de vedere al sănătății, al profilului psihologic, al orientării profesionale. Presiunea mediatică actuală, în sensul „defilării” pe podiumul social cu sâni supradimensionați, cu decolteuri agresive și buze caricaturale, ca afirmare a unui statut social „favorizat”, ar trebui contracarată de oamenii înțelepți.

Se poate să ajungi dependent de operațiile estetice? O adicție ca alcoolul sau tutunul?

Această adicție am întâlnit-o în SUA, acolo unde atât resursele financiare, disponibilitatea medicilor de a îndeplini fantezii estetice, cât și presiunea industriei de film și showbiz predispun la aceste derapaje psihosomatice individuale și sociale. Aici se încadrează operațiile de „barbizare” – idealul de frumusețe reprezentat de păpușa Barbie. în România, consider că există totuși o frână a acestor derapaje psihologice și morale, datorită eticii și conduitei profesionale a chirurgilor esteticieni care încearcă să evite exagerările, datorită bunului-simț al pacientului, și, nu în ultimul rând, datorită faptului că suntem un popor cu educație creștină.

Poate fi această luptă cu timpul și  propriul corp oglindirea unei frici? Că nu vei mai fi iubit, nu vei mai conta, că vei fi dat la o parte?

Da, dar aceasta trădează o componentă psihologică la granița cu patologicul. Este de dorit ca substratul psihologic care determină pacienții să se supună unei intervenții chirurgicale estetice să fie unul de curaj, încredere în sine, optimism, încredere în medicină și în medic. Acestea sunt sentimente constructive care vor ajuta pacientul să obțină un rezultat optim. Spre deosebire de frică, un sentiment distructiv ce nu poate fi benefic pe termen lung. În situațiile amintite, frumusețea fizică naturală sau corectată prin chirurgia estetică poate avea un rol important. în fond, „nimeni nu este perfect”! Pentru a fi iubit, pentru a nu fi dat la o parte, sunt importante în primul rând calitățile morale: capacitatea de a-ți înțelege partenerul și a rezona cu el, onestitatea, bucuria de a trăi, simțul umorului, optimismul, hărnicia, și, nu în ultimul rând, credința în Dumnezeu. Această pledoarie nu se îndreaptă împotriva chirurgiei estetice. Dimpotrivă, chirurgia estetică, prin rolul ei corector, a adus un mare serviciu omului, afirmării personalității lui, îmbunătățirii calității vieții sale, începând de acum 4.000 de ani, în Egiptul Antic, și până în zilele noastre.