Să simți, să vrei, să faci, să fii. “Am un gând care nu încape în vorbe”

Da, recunosc: m-a uimit înainte de toate frumusețea acestei femei. Senină, surâzătoare, deschisă și foarte, foarte caldă, prezența ei te cucerește imediat. E chirurg. Estetician. Numele ei este exponentul acestei specialități in România. Răspunde fără nici o urmă de ezitare oricărei întrebări, cu o naturalețe frapantă, și nu mă surprinde defel atunci când îmi spune franc și limpede: „Nu sunt un om fals!” E Dana Jianu, celebra Dana Jianu.

Gândul care nu încape în vorbe e o descoperire din copilărie și spune despre Dana Jianu cel puțin tot atât pe cât o face întrega ei carieră, care stă în exclusivitate sub semnul superlativului. Este vorba despre un preaplin mental și sufletesc ce a funcționat mereu ca un motor al existenței și o face și acum la fel de performant. Consecințele lui, atât cele imediate, cât și acelea pe termen lung, au fost excepționalele sale realizări profesionale și personale. Ambele, fiindcă niciodată nu poate fi separat omul de faptele lui, nu există nici măcar în vreo teorie, oricât de hazardată sau excentrică, astfel de scindări. Orice formă de reușită îl reprezintă pe omul care luptă pentru ea. E a lui. Sigur că și reciproca e valabilă, dar în cazul de față vorbim despre un drum continuu ascendent. Fără dileme, fără eșecuri, ceea ce face din Dana Jianu un om cu un destin aparte, cu adevărat spectaculos.

A crescut în Bucovina, în mijlocul unei naturi pure ca în primele zile ale Creației. Tatăl este medic, deci vorbim cu certitudine despre o tradiție de familie, iar bunicii au o gospodărie foarte mare, loc în care s-a întâlnit prima dată cu medicina veterinară. Și tot atunci a intrat într-un univers spiritual, de basme și tradiții, absolut fabulos. „Receptivă fiind, am absorbit totul cu mult nesaț. Asta a construit în mine anumite trăsături de caracter: voință, perseverență, sensibilitate, dragostea pentru lucrul bine făcut, perfecționism, chiar și un tip de conservatorism, dar și creativitate în același timp. Așa s-au constituit premisele carierei mele. Sunt foarte legată de biologic și de aceea cred că sorgintea se află acolo.” A fost natural, nu-i așa, ca prima opțiune să fie și singura. Ca orice nativ din Taur, Dana Jianu a fost întotdeauna consecventă visului celui mai important, în cazul ei medicina. Și încă ceva: nu orice fel de medicină, ci numai chirurgie. Un copil care vrea să devină chirurg este în mod clar unul mult deosebit de ceilalți. Ba chiar a vrut dintru început chirurgie estetică, dar pe atunci așa ceva nu era posibil. Așa că, în timpul facultății, s-a gândit la alte specializări. Dar nefiind ceea ce își dorea, nu s-a decis. Dar a punctat ceva decisiv și definitiv. În anul IV s-a căsătorit cu Ștefan Jianu, eminentul său coleg de grupă. La scurt timp s-a născut Călin, băiatul lor, acum student la Drept, de care este foarte mândră. După ’89 s-au deschis porțile specializărilor și a putut face chirurgie plastică, iar soțul ei, chirurgie generală. Au început fiind colegi de facultate și de atunci lucrează împreună. Ceea ce e de asemenea un fapt extrem de rar, care, la rândul lui, spune mult despre aceste două personalități remarcabile și complementare. „Dacă soțul meu nu ar fi fost și el medic, și el parte a proiectului nostru medical comun, cred că i-ar fi fost foarte greu să înțeleagă acest lung și solicitant program de muncă. Ne înțelegem și ne sprijinim reciproc. Nu înseamnă că nu ies și scântei, dar din ele se naște focul creativității.”

Să ne întoarcem în anii ’90. De ce a ales chirurgia plastică? „Plastica redă funcția și frumusețea formei. Să redai chipul sau frumusețea trupului mi s-a părut fascinant. Este și știință, și artă în egală măsură. De fapt, e o dovadă că trăim într-o lume care este jumătate știință și jumătate artă sau talent. Lucrurile nu stau altfel cu oamenii. Cu roboții da, însă cu oamenii nu. În plus, chirurgia estetică mi s-a părut și mai potrivită mie. Pur și simplu eu rezonam cu această lungime de undă. Însă incumbă un grad înalt de responsabilitate, care poate fi asumată numai în momentul în care ai și știință, și conștiință. Trebuie să-ți fie permanent clar că participi la lucrarea divină, în sensul că poți ajuta un om să scape de o povară, fiindcă poverile nu sunt doar fizice, ci și psihice. Mi s-a părut că pot și eu să contribui puțin la frumusețea lumii.” Să fie motivul pentru care această ramură medicală e supranumită psihochirurgie? Cu siguranță da. „Sunt femei care mi-au spus că viața lor ar fi avut fără îndoială alt curs dacă ar fi putut să-și facă o astfel de operație la vremea potrivită.” Dacă un defect fizic îți îngrădește opțiunile profesionale și îți mai și grevează viața personală, atunci e indubitabil că se impune o ajustare în acest sens. „Dar nu sunt de acord cu excesele, ci cu corecțiile absolut necesare.”

Standardele de frumusețe s-au modificat drastic mai ales din cauza agresivității cu care advertisingul promovează șabloane. Și mult prea multă lume vrea doar să se încadreze în ele și atât. Naturalul, firescul, individualul par că au dispărut, iar pericolul e foarte mare. Tendința de uniformizare e chiar grotescă. „Da, standardul merge către unul maladiv. Vezi anorexia, vezi femeile cu umeri lați, cu talie îngustă, cu șolduri mici, dar cu sâni mari, ceea ce, într-un fel, e un tip de aberație biologică, pe care medicii   n-ar trebui să o încurajeze. E bine să avem o măsură în toate. Niște sâni exagerat de mari pot crea serioase probleme de sănătate, iar doritoarele ar trebui să țină seama de asta. Frumusețea vine numai în contextul sănătății.” Da, specificul acestei specialități este acela că ea este pretabilă în exclusivitate oamenilor perfect sănătoși fizic și psihic. „Idealul chirurgiei estetice este să obțină frumosul natural, ceea ce este foarte greu de promovat și de propagat, pentru că frumosul natural nu face rating și nici nu e senzațional. E doar frumos și atât. Dar pentru asta eu cred că doctorimea trebuie să fie în prima linie, pentru a explica ce este cu adevărat frumos și sănătos și să nu facă chirurgie a la carte.” Sigur că nivelul la care practică medicina Dana Jianu o îndreptățește să facă asemenea afirmații. A făcut pionierat în România în acest domeniu. în ’94 și-a deschis cabinetul ProEstetica din Piața Amzei, într-un apartament cu două camere dintr-un bloc de locuințe. De unde acest curaj? Din pasiune, determinare și profesionalism desăvârșit. Știa ce vrea, știa ce face. Avea încredere în ceea ce știe și poate. Avea motive. Făcuse multe sacrificii pentru a se specializa în chirurgie estetică. Practic a însemnat că a învățat direct de la somitățile în domeniu, mulți dintre ei pionieri la rândul lor. Mentorul ei este dr. Valeriu Popescu, care are o clinică specializată la Hamburg, modelul ei pentru clinica personală, vis pe care și l-a împlinit. Dar în acea vreme părea îndepărtat. A lucrat și cu Steven Hoefflin, chirurgul celebrităților de la Hollywood. A ajuns în Italia, alături de echipa profesorului Giorgio Fischer, care își făcuse clinică în vila lui personală, un spațiu cochet și perfect amenajat. Și-a zis că se poate începe așa. Și a început.

Apoi, în țară nu existau echipamente, tehnici, substanțe. Le-a cărat pe toate cu valiza, ani la rând, pentru că voia performanță. Ceea ce a obținut cu efort și dedicare continue. Congresele internaționale și toate celelalte manifestări științifice specifice au fost punctate fără excepție. E clar de ce. Ca să construiești trebuie să te construiești. Niciodată nu a abdicat de la crezul ei. Care este acela de a aduce fericire oamenilor

Un pariu riscant? Nicidecum! Nici o provocare nu e prea mare pentru un om care se autodepășește permanent. „Nu fac operații a căror motivație n-o înțeleg și nu fac operații pacienților cu care nu comunic.” Da, fiindcă argumentarea unei asemenea cereri necesită adeseori ore întregi de consultații. Oamenii vin și o întreabă ce anume ar schimba la ei. „Nimic”, le răspunde, „dar dacă dumneavoastră vreți să schimbați ceva, hai să vedem împreună ce anume și mai ales de ce.” Această atitudine eminamente onestă și deschisă pe care și-o asumă și o practică împreună cu întreaga echipă ProEstetica a generat o fidelizare în timp a clientelei. „Nu fac operații pe care le consider capricii și n-aș face nimic care să-mi contrazică crezul de a aduce fericire. Nu concep să fac expediente în chirurgie!” Se simte, de bună seamă, cât de categoric e un om care nu vrea să facă aproximări, ci numai performanță, și asta dintr-o pasiune ardentă pentru meseria pe care o face.

Câtă pasiune, atâta energie consumată. Cum își încarcă bateriile un om care nu face o meserie oarecare, ci își împlinește zilnic o vocație? „Merg acasă, în Bucovina, la ai mei, în munții și pădurile copilăriei mele, merg la Cornu, unde am deschis ProEstetica Sana – Bali Spa, o oază de wellness, citesc, gătesc, grădinăresc, călătoresc. A, și mă joc cu cei doi câini ai mei, Xena și Pimm’s. Dar timpul meu liber e limitat. Meseria mea cere enorm de la un om.” Am întrebat-o cine este și cine nu este. „Sunt o formă de energie trecătoare care conștientizează că este o părticică din creația divină și care are menirea să aducă bucurie celorlalți oameni. Pot fi uneori resentiment, dar niciodată ură.” Direct, fără ocolișuri. Așa cum, de altfel, mă așteptam după o conversație care a stat numai sub semnul sincerității și al firescului. „Cred într-o normalizare a lumii. Din toate punctele de vedere.” Și eu cred cu tărie, mai ales în astfel de momente rarisime, când cunosc oameni care își păstrează puritatea ființială intactă și generozitatea emoționantă care definesc întotdeauna și pentru totdeauna valoarea, în oricare dintre formele ei de a fi.